Ciprian Tătăruşanu şi AC Milan au fost eliminaţi la limită de către Manchester United, în ”optimile” Europa League. Echipa engleză a câştigat cu 1-0 pe San Siro, după 1-1 în manşa tur.
"Revenirea lui Pogba este un lucru extraordinar, un mare plus pentru noi. Echipa a făcut lucruri bune fără Paul (revenit pe teren după o lună şi jumătate de absenţă din cauza unei accidentări, n. red.), dar trebuie să-i recunoaştem calităţile. El a făcut marea diferenţă pentru noi. Paul a muncit din greu, dar nu a fost în măsură să joace mai mult de 45 de minute,
Am fost nevoiţi să corectăm lucrurile în repriza secundă, dar eu cred că am fost mult mai buni. Vrem să mergem până la capăt în acest sezon, pentru că este dur să pierzi în semifinale (în sezonul trecut din Europa League)", a declarat norvegianul Ole Gunnar Solskjaer.
Citește și
Look Sport+ şi www.looksport.ro transmit, astăzi, de la ora 14:00 tragerea la sorţi pentru sferturile Europa League şi perechile ce vor forma semifinalele competiţiei.
Arsenal, Dinamo Zagreb, Granada, AS Roma, Manchester United, Slavia Praga, Villarreal şi Ajax sunt echipele calificate în sferturile Europa League.
Nicolae Stanciu este singurul român rămas în competiţie, după ce Slavia Praga a eliminat-o pe Rangers, după o nouă prestaţie de senzaţie a mijlocaşului ofensiv al naţionalei.
Rezultatele din optimile Europa League au fost următoarele: Arsenal - Olympiacos 0-1 (3-1 în tur), Dinamo Zagreb - Tottenham 2-0 (3-0 după prelungiri, 0-2 în tur), Molde - Granada 2-1 (0-2 în tur), Şahtior - AS Roma 1-2 (0-3 în tur), AC Milan - Manchester United 0-1 (1-1 în tur), Rangers - Slavia Praga 0-2 (1-1 în tur), Villarreal - Dinamo Kiev 2-0 (2-0 în tur), Young Boys - Ajax 0-2 (0-3 în tur).