Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a anunţat, miercuri, că s-a despărţit de fotbalistul Rachid Bouhenna, fundaşul central care a semnat, deja, un contract cu CFR Cluj.
“Noi schimbări în lotul echipei: Clubul Sepsi OSK s-a despărţit şi de Rachid Bouhenna, contractul fiind reziliat de comun acord între cele două părţi. Fundaşul, în vârstă de 29 de ani, a ajuns în vara anului 2019 la Sfântu Gheorghe. Cu această ocazie, îi mulţumim lui Rachid pentru evoluţiile avute în tricoul Sepsi OSK şi îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, este anunţul grupării.
Citește și
Decizia de încetare prematură a contractului vine ca urmare a faptului că Bouhenna a negociat şi semnat pe ascuns cu CFR, chiar în play-off. La aflarea veştii, directorul sportiv Attila Hadnagy a lansat un atac public la adresa stoperului algerian, pe care l-a numit "nesimţit".