Mijlocaşul francez Hervin Ongenda a părăsit FC Botoşani şi va semna cu ciprioţii de la Apollon Limassol, echipă aflată pe primul loc în campionatul Ciprului, a anunţat clubul moldovean.
- 108 meciuri a jucat Hervin Ongenda în tricoul FC Botoşani, având 13 goluri marcate şi 13 assist-uri.
Ongenda are 26 de ani şi a jucat la FC Botoşani în două rânduri: 2018/2020 şi 2020/2022. În perioada ianuarie - septembrie 2020, el a evoluat la Chievo.
Citește și
Intrat în ultimele şase luni de contract, playmaker-ul francez şi-a exprimat dorinţa clară de a pleca de la clubul lui Valeriu Iftime, iar omul de afaceri din Moldova a reuşit să obţină 200.000 de euro, plus bonusuri, în schimbul celui mai bun jucător al echipei.