Ioan Ovidiu Sabău se desparte de cei de la Universitatea Cluj. Ardelenii au anunţat că tehnicianul ar putea rămâne la club, pentru a pregăti echipa secundă.
”Ioan Ovidiu Sabău a anunţat astăzi că se retrage din funcţia de antrenor principal al Universităţii Cluj. Tehnicianul ar putea continua colaborarea cu FC Universitatea Cluj ca antrenor al echipei secunde, unde ar asigura tranziţia juniorilor spre prima echipă”, este comunicatul clubului.
Citește și
Mesajul tehnicianului care a dus-o pe ”U” în finala Cupei
”Atunci când am preluat echipa am spus că antrenorii care vin, cu tot respectul pentru ei, îşi iau bagajele şi pleacă. Am spus că în cazul în care nu funcţionează lucrurile, plec. Însă, fiind crescut şi format aici am o altă responsabilitate.
A fost o încărcătură enormă, mai ales în ultima parte şi foarte greu să te mai odihneşti, să dormi. După meciul cu Voluntari a fost o încărcătură destul de mare, care m-a măcinat foarte mult şi m-a consumat. Am luat o decizie. Consider că este cel mai bine pentru mine, pentru sănătatea mea să întrerup colaborarea la nivel de antrenor principal cu Universitatea. Nu renunţ la cariera de antrenor. În momentul de faţă prioritatea mea rămâne însă ”U” Cluj. Ce nu aş vrea să speculeze este că nu s-a pus niciun moment problema că am cerut un buget mai mare, că am vrut să ridic nivelul, că vrem să atacăm play-off-ul, dar clubul nu a putut să îmi asigure aşa ceva. Am spus sincer exact ceea ce simt şi de ce am nevoie, dar şi ce ar fi bine pentru mine şi club”, a declarat Sabău.