Dorit de Gigi Becali la FCSB, Dorin Rotariu (25 de ani) a preferat şi de această dată să refuze clubul roş-albastru. Joi dimineaţă, nepotul lui Iosif Rotariu a fost prezentat oficial la Ludogoreţ, devenind primul transfer al noului director tehnic Cosmin Moţi.
UPDATE joi, ora 11:00: Rotariu a fost anunţat oficial drept noul jucător al campioanei ultimilor zece ani din Bulgaria. În cursul acestei zile, va lua parte la o conferinţă de presă alături de Cosmin Moţi, apoi va merge în cantonamentul în care va începe pregătirea de vară alături de noii săi colegi.
Dorin Rotariu va semna cu Ludogoreţ, potrivit sport.ro, iar lucrurile sunt cât se poate de sigure. Deşi actele nu au fost momentan parafate, fostul jucător din naţionala României a început antrenamentele cu echipa la care joacă şi Claudiu Keşeru.
Citește și
Rotariu a rămas liber de contract după despărţirea de cei de la Astana, pentru care juca din 2019, iar acum aşteaptă startul sezonului următor pentru a începe o nouă aventură în străinătate, unde a jucat de-a lungul carierei la Club Brugge, AZ Alkmaar şi FC Astana.
Iosif Rotariu excludea posibilitatea ca Dorin Rotariu să se întoarcă în România încă anterior înţelegerii verbale cu Ludogoreţ: ”România nu e o soluţie pentru el. Deocamdată nu se pune problema. E încă tânăr şi trebuie să joace în străinătate”.
La Astana, Rotariu a adunat zece goluri şi zece pase decisive în cele 63 de meciuri jucate. În momentul de faţă, cota lui de piaţă este de 1,3 milioane de euro.