David Alaba (28 de ani) e noul jucător al celor de la Real Madrid. Mutarea a fost perfectată înainte de startul Campionatului European, acolo unde fundaşul a participat cu naţionala Austriei.
După 13 ani petrecuţi la Bayern Munchen, perioadă în care a câştigat tot ce se putea câştiga, fundaşul austriac a plecat din Bavaria liber de contract şi a acceptat să semneze cu los blancos până în 2026. Venit liber de contract, Alaba a profitat de situaţia sa financiară şi şi-a asigurat un salariu de 12 milioane de euro, sumă care-l pune pe locul al treilea în topul celor mai bine plătiţi jucători de pe Santiago Bernabeu, după Eden Hazard şi Gareth Bale, ambii încasând câte 15 milioane de euro anual.
Citește și
”Vă mulţumescu pentru primirea călduroasă. Sunt foarte recunoscător şi mândru că voi purta acest tricou şi sper că vom câştiga multe trofee împreună. Hala Madrid!", a declarat austriacul, în cadrul conferinţei de presă unde a fost prezentat.