Argentinianul Angel Di Maria şi-a prelungit contractul cu Benfica pentru încă un sezon, până în 2025, a anunţat clubul portughez.
Di Maria, în vârstă de 36 de ani, a revenit la Benfica în 2023, după o primă experienţă între 2007 şi 2010, în prima sa aventură europeană. Fotbalistul, care s-a format la Rosario Central, a jucat apoi pentru Real Madrid (2010-2014), Manchester United (2014-2015), Paris Saint-Germain (2015-2022) şi Juventus (2022-2023).
Citește și
Cu Benfica, a câştigat campionatul în 2010, o Supercupă şi două Cupe ale Ligii. Palmaresul său include o Ligă a Campionilor şi un titlu în La Liga cu Real, precum şi cinci titluri de campion al Franţei cu PSG. De asemenea, a câştigat Cupa Mondială 2022 şi Copa America 2021 şi 2024 cu Argentina, jucând de 145 de ori (31 de goluri).
Di Maria şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a-şi încheia cariera la Rosario Central, dar la sfârşitul lunii iulie a dezvăluit că renunţă la această opţiune din cauza ameninţărilor repetate pe care el şi familia sa le-au primit atunci când negocierile au fost făcute publice.