FC Botoşani şi Astra Giurgiu au terminat la egalitate, scor 0-0, în cea mai plictisitoare partidă de la restartul Casa Liga 1. Singurele sclipiri ofensive au venit în repriza întâi, dar au fost puţine şi neinspirate.
Deşi nu a convins echipa sa, Bogdan Andone s-a arătat mulţumit:
Citește și
”Am încercat să schimbăm puţin în această seară pentru că am primit multe goluri cu FCSB şi CFR. Am căutat să avem talie, ţinând cont de calitatea adversarului în duelurile unu contra unu. Din păcate am avut cele 4-5 situaţii în prima parte, foarte bune, dar nu am reuşit să marcăm” a spus tehnicianul celor de la Astra.
De asemenea, acesta crede că locul 3 poate fi obţinut la final de sezon, în contextul în care FCSB nu arată deloc un joc solid.
”Timpul destul de scurt pentru a pregăti acest meci. E şi presiune, nu ai timp să pregăteşti un meci, se adună şi oboseala, deci vreau să îi felicit pe băieţi pentru ce au făcut. Eu şi preşedintele încerc să-i fac pe băieţi să se concentreze pentru a aduna puncte. E munca unui întreg sezon, tot anul a fost foarte dificil şi e păcat ca munca lor să nu fie răsplătită cu un loc trei la final. Nu există favorită la acest loc, eu cred că se va juca până în ultima etapă. Mai avem meciuri şi tratăm fiecare meci la victorie. Avem un punct peste Botoşani şi meciul direct. Mă bucur că nu ne întoarcem cu mâna goală de aici” a mai spus Bogdan Andone, după meci