FC Voluntari a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia sibiană FC Hermannstadt, în primul meci din play-out-ul Superligii.
Gazdele au deschis scorul la Voluntari, prin Damaşcan, în minutul 30, care a primit o pasă de la Ricardinho. Egalarea a venit în minutul 69, când Silviu Balaure a şutat din careu.
Liviu Ciobotariu este dezamăgit de faptul că elevii săi au cedat iniţiativa şi au primit gol, după ce au deschis scorul.
Citește și
"O greşeală colectivă a defensivei noastre. Nu ne-am câstigat duelul. Trebuia să rezolvăm meciul din prima repriză. Am avut reacţie şi în partea a doua, ne-am creat situaţii din benzi. Nu am reuşit însă să o băgăm în poartă.
Este un prim pas cu stângul, din punctul meu de vedere. Mi-aş fi dorit să câştigăm. Mergem înainte. Cred că aşa vor fi toate meciurile de acum încolo, echilibrate. Nu riscă nimeni, toată lumea vrea să nu primească gol. Dar am făcut un joc bun noi.
De obicei, după pauza competiţională am arătat foarte bine. Sper să ne prindă bine şi acum. Avem la dispoziţie două săptămâni să ne antrenăm şi să mergem să câştigăm (n.r. cu FC Argeş)”, a explicat Ciobotariu, după meci.