Getafe dă lovitura de Anul Nou. Aflată înainte de acest meci la egalitatea cu primul loc retrogradabil, gruparea lui Quique Flores a învins liderul Real Madrid, cu scorul de 1-0. Partida s-a văzut în direct pe Look Sport şi Prima Play.
Unica reuşită a venit în minutul 9. Militao a greşit inexplicabil, balonul a ajuns la Unal, care l-a învins fără emoţii pe Courtois. Portarul belgian fiind surprins de eroarea coechiperului.
La finalul partidei, Carlo Ancelotti s-a arătat extrem de dezamăgit de rezultat. Acesta a precizat că jucătorii nu au venit concentraţi din vacanţă şi astfel nu au dat randament pe teren.
Citește și
"Jucătorii au fost în vacanţă încă o zi. Echipa nu a fost aceeaşi care a jucat înainte de Crăciun. Am văzut mai puţină concentrare, mai puţin angajament. Nu cred că am meritat să pierdem, dar este o înfrângere care poate reprezenta un semnal de alarmă, trebuie să ne trezim.
Le-am zis jucătorilor că au fost în vacanţă astăzi, trebuie să acceptăm această răspundere. Suntem în continuare pe primul loc, dar trebuie să îmbunătăţim jocul.
După gol, jucătorii au fost nervoşi, au pierdut multe mingi şi dueluri. N-am văzut concentrare, am făcut cadou trei puncte astăzi. Jucătorii care n-au avut o prestaţie bună? Nu vreau să dau nume, dar pot să spun că Benzema n-a jucat bine", au fost concluziile antrenorului madrilenilor.