Novak Djokovic, locul 1 mondial, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări. El se calificase în sferturile de finală, unde urma să îl înfrunte pe danezul Casper Ruud.
Motivul invocat de organizatori pentru această retragere este ”o leziune la meniscul medial al genunchiului drept, detectată în urma unui RMN efectuat astăzi”.
Citește și
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovici, deţinătorul titlului, s-a accidentat la genunchiul drept la meciul cu argentinianul Francisco Cerundolo, din optimi, scor 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3.
Deja de luni seară, el lăsase să planeze îndoiala în privinţa eventualei prezenţe în sfertturi, afirmând că se confruntă cu dureri la genunchi de mai multe săptămâni.
Forţat să ia analgezice în timpul meciului cu Francisco Cerundolo, „Nole” a criticat starea terenului central de la Roland Garros, pe care a considerat-o un factor agravant pentru accidentarea sa.