Rapid nu a câştigat niciun amical din stagiul de pregătire din Turcia. În ultimul test, giuleştenii au fost învinşi de belgienii de la Westerlo, cu 3-2.
În Antalya, Rapid a mai remizat, 3-3 cu Sakaryaspor şi a pierdut în faţa celor de la Sabah Baku, cu scorul de 2-1.
Cristiano Bergodi a tras concluziile perioadei de pregătire şi s-a declarat mulţumit de faptul că transferurile s-au integrat în angrenajul echipei.
”Am încercat să le dăm minute tuturor jucătorilor. Noii jucători s-au integrat bine, cel puţin din ce am văzut în aceste 3 meciuri. Trebuie să reglăm nişte lucruri, e normal. Trebuie să fim pregăţiţi bine pentru meciul de vineri cu FCU Craiova.
E adevărat, am avut o remiză şi două înfrângeri, dar nu asta contează în acest moment. Cred că jucătorii care au venit sunt buni, iar împreună cu ceilalţi, care au terminat pe 4 prima parte a campionatului, cred că se poate face un retur bun”, a declarat Bergodi, după ultimul amical.
Preşedintele Rapidului a vorbit despre plecarea lui Horaţiu Moldovan. ”Ne dorim”
Citește și
Preşedintele Rapidului, Daniel Niculae, a vorbit despre situaţia lui Moldovan şi a punctat că deocamdată aparţine clubului giuleştean şi nu se teme că portarul ar putea pleca.
”Momentan Horaţiu e portarul Rapidului, se vorbeşte de vreo doi ani de plecarea lui. Nu mi-e teamă că va pleca, îmi doresc să rămână. E clar că şi el se va gândi de mai multe ori înainte dacă într-adevăr va avea o ofertă de la o echipă bună din străinătate.
Ne dorim să rămână alături de noi, e portarul echipei naţionale, e un portar de mare valoare şi are o greutate destul de mare în vestiarul Rapidului”, explicat Niculae.