În urmă cu câteva săptămâni, Simona Halep a anunţat oficial că s-a despărţit de antrenorul Darren Cahill, omul despre care s-a spus că este un pion principal al marilor ei performanţe din tenis.
Ulterior, Adrian Marcu şi Daniel Dobre au fost anunţaţi drept noii săi antrenori. Cel de-al doilea menţionat a vorbit despre relaţia celor doi şi a detaliat care ar fi fost motivele din spatele despărţirii Simonei de Darren.
„Au fost lucruri foarte personale. O relaţie aşa bună şi frumoasă cum au avut şi au ei nu se poate termina. E foarte greu de identificat anumite motive, dar cred că ultimii doi ani, în ceea ce priveşte cum s-a desfăşurat tenisul, cu pandemia, a contribuit la această despărţire amiabilă.
Citește și
Simona a jucat foarte bine ultimele turnee, a fost puţin surprinzător pentru mine, nu m-aşteptam (n.r. la despărţirea de Darren Cahill). Dar mergem înainte, e bine că a revenit Adrian Marcu, cel care o cunoaşte foarte bine pe Simona. Nu e ca un început, ci e o regăsire.
Darren va lipsi nu doar ca antrenor, ci şi ca om, era o persoană care deschidea foarte multe uşi, care are o experienţă enormă”, a declarat Daniel Dobre, potrivit DigiSport.