Nicolae Stanciu, unul dintre jucătorii cu care naţionala României nu poate începe primul 11 în momentul de faţă, a vorbit public despre episodul în care a fost la un pas să se retragă de la prima reprezentativă. Mijlocaşul de 28 de ani, acum sub contract cu Slavia Praga, a recunoscut că în momentul în care juca la Al-Ahli Jeddah i-a trecut prin cap gândul acesta.
La acel moment selecţioner era Cosmin Contra, iar Stanciu era supărat pe faptul că oamenii din fotbal puneau la îndoială nivelul său, când era chemat la naţională.
Citește și
”E vorba despre un moment din timpul mandatului domnului Cosmin Contra. Eu jucam atunci în fotbalul arab şi multe voci îl criticau pe el pentru că nu aş merita să fiu convocat din acel campionat. Pe de altă parte, mă criticau pe mine pentru ce arătam. Îmi părea extrem de rău că primeşte domnul Contra acest val negativ.
Îmi părea rău că se mută tot valul asupra echipei naţionale, că era toată discuţia pornită de la mine. Erau atacuri din toate părţile. Dacă aş mai fi rămas în fotbalul de acolo, la nivel de club, poate ar fi fost posibil să renunţ…”, a spus Nicolae Stanciu pentru Playsport.ro.
Stanciu nu s-a retras în cele din urmă de la naţională, iar acum a ajuns la 52 de meciuri sub tricolor. În acest timp, a şi marcat de 11 ori. Referitor la echipa de club, în acest sezon mijlocaşul a adunat 16 meciuri pentru Slavia Praga, a marcat de 4 ori şi a oferit 3 pase decisive.