Sepsi şi-a spulberat blazonul, a învins clar Academica Clinceni, 6-0, în direct la Look Sport, şi s-a apropiat la două puncte de FC Botoşani şi Rapid, cele două echipe aflate la egalitate de puncte pe primele poziţii din play-out.
La finalul partidei, mijlocaşul Nicolae Păun a confirmat interesul celor de la FCSB, însă a precizat că în acest moment oferta nu mai este de actualitate. Jucătorul covăsnenilor a mai punctat faptul că nu ştie dacă a fost ceva oficial sau nu.
Citește și
”Poate şi adversarul a fost puţin mai facil, dar cred că seriozitatea noastră a contat mult în acest meci, ne-am făcut jocul şi am fructificat ocaziile.
Toate cele patru echipe (n.r. Rapid, Botoşani, Sepsi şi UTA) avem şanse la locul şapte-opt. Luăm fiecare meci în parte şi tratăm cu seriozitate.
Sperăm să câştigăm la Botoşani şi să trecem peste ei. Sperăm să terminăm pe şapte sau opt şi (n.r să câştige) Cupa României. Apoi vom vedea de la vară.
(n.r. despre oferta de la FCSB) Nu vreau să mai discut despre asta. A fost ceva, nu ştiu dacă a fost ceva oficial sau nu, dar s-a dus”, a spus Păun, la finele partidei.
După instrucţia cu gruparea din Ilfov, Sepsi a ajuns la 27 de puncte, suficient pentru a ocupa poziţia a treia în play-out, sub FC Botoşani şi Rapid, ambele cu 29 de puncte. Etapa viitoare se joacă FC Botoşani - Sepsi şi Academica - Chindia Târgovişte.