Demis de la FCU Craiova după doar cinci partide, Nicolae Dică şi-a găsit repede un nou angajament.
Echipa care apelează la serviciile antrenorului este FC Botoşani, rămasă fără tehnician după despărţirea de Marius Croitoru.
Citește și
Valeriu Iftime şi-a dorit un antrenor cu licenţă PRO, iar Dică a fost alesul acestuia. Conform gsp.ro, cei doi se vor întâlni duminică pentru a pune la punct ultimele detalii legate de contract.
Acesta va fi al treilea club antrenat de Nicolae Dică în decurs de cinci luni, după experienţele nereuşite de la CS Mioveni şi FCU Craiova.
Următorul adversar pentru Botoşani este chiar CS Mioveni, în play-off-ul Cupei României.
De-a lungul carierei de antrenor, Nicolae Dică le-a mai antrenat pe FC Argeş şi FCSB.