Liviu Ciobotariu (52 de ani), antrenorul plecat recent de la Sepsi Sfântu Gheorghe, urmează să poarte discuţii cu conducerea lui Dinamo în cursul zilei de joi, informează GSP.
Conducerea ”câinilor” îşi doreşte să afle pretenţiile lui Ciobotariu înainte să ia o decizie finală în privinţa noului tehnician.
Citește și
El a mai pregătit-o pe Dinamo în perioada iulie 2011 - aprilie 2012, când a avut o medie de 1,88 puncte/meci.
Sursa citată precizează că Liviu Ciobotariu şi Florin Bratu sunt primii antrenori favoriţi în viziunea şefilor din ”Ştefan cel Mare”, iar Ionuţ Badea este următoarea opţiune.
Dinamo a anunţat marţi despăţirea de Ovidiu Burcă, după un an şi jumătate de colaborare. Burcă este antrenorul care a reuşit să îi promoveze pe ”alb-roşii” în Superligă.
Sursa foto: Sport Pictures