Surpriză pe piaţa transferurilor. Uruguayanul Luis Suarez o trădează pe FC Barcelona pentru Atletico Madrid.
Suarez trebuia să ajungă la Juventus, dar transferul a picat în ultimul moment, iar acum cel poreclit ”canibalul” va semna cu echipa lui Diego Simeone, imediat ce îşi va termina problemele contractuale cu catalanii.
Citește și
Cele două parţi s-au înţeles, iar fotbalistul va veni din postura de jucător liber de contract. De asemenea, Suarez nu va ajunge la Madrid până nu va pleca Diego Costa, curtat de cei de la Besiktas.
Andrea Pirlo nu l-a mai vrut la Juventus
Andrea Pirlo, tehnicianul campioanei din Serie A a dezminţit informaţia. Acesta a declarat că transferul este foarte puţin probabiş să se perfecteze.
"Ne dorim un atacant, dar nu ne grăbim. Durează foarte mult timp să obţii paşaportul italian, aşa că e foarte puţin probabil ca Suarez să fie vârful pe care-l vom transfera", a spus antrenorul lui Juventus, pentru Footballitalia.