- CFR Cluj - UTA Arad, duminică, ora 20:00, în direct pe Look Sport+
La primul meci după reluarea campionatului, CFR Cluj o primeşte pe UTA Arad. Formaţia lui Dan Petrescu nu îşi permite paşi greşiţi, pentru a nu pierde contactul cu FCSB şi Universitatea Craiova.
Pentru Neluţ Roşu se anunţă un meci special. Fotbalistul de 27 de ani îşi întâlneşte echipa care l-a lansat în fotbal
Citește și
„În primul rând, mă uit la evoluţia echipei, doar apoi la evoluţia mea personală. La fiecare meci, încerc să-mi ajut echipa cât mai mult şi nu pot spune că am arătat rău, ţinând cont că vorbim despre o nou-promovată, cu mulţi jucători noi. În plus, avem şi foarte mulţi debutanţi, cred că suntem echipa cu cei mai mulţi debutanţi în Liga 1, iar asta s-a simţit în unele momente. Ne dorim să creştem împreună, să formăm o familie în primul rând, iar apoi o echipă foarte bună cu care să ne batem cât mai sus.
Oricum, UTA a avut un parcurs la care mulţi oameni din fotbal nu se aşteptau. Bineînţeles, cei din oraş aşteaptă mai mult de atât. Lucrurile acestea vor veni cu timpul, nu e uşor nici pentru noi, nici pentru cei din jurul nostru, să formeze în câteva luni un lot care să se bată cu echipe care au lotul format de mai multă vreme, precum CFR, FCSB sau Craiova. Acestea aduc puţini jucători an de an, dar nici celelalte echipe nu au schimbat mulţi jucători”, a prefaţat disputa de duminică fotbalistul arădean.