Ionuţ Nedelcearu (26 de ani) e din ce în ce mai aproape de un transfer la campioana Poloniei, Lech Poznan.
După ce a retrogradat cu Crotone în Serie C, internaţionalul român le-a transmis italienilor că nu are de gând să joace în al treilea eşalon fotbalistic din Cizmă, iar şefii clubului i-au spus că poate pleca în cazul unei oferte bune de transfer. Săptămânile trecute, Lech Poznan a pus pe masă 700.000 de euro pentru a-l aduce în Polonia, dar, cum Crotone a refuzat, polonezii au fost nevoiţi să mărească oferta. Lucru pe care l-au făcut, conform Fanatik.ro, iar acum sunt dispuşi să ofere o sumă substanţial mai mare: 1.2 milioane de euro!
Citește și
Nedelcearu mai are contract cu Crotone până în 2024, dar suma e suficient de mare pentru a-i convinge pe italieni să-l vândă şi să folosească banii pentru a reconstrui o echipă cu care să atace revenirea în Serie B. În paralel, reţeta financiară se anunţă foarte bună pentru fundaşul dorit şi de Gigi Becali la FCSB, urmând să câştige nu mai puţin de 300.000 de euro pe an în primul sezon petrecut la Lech Poznan.
În acest moment, singurul impediment din calea transferului e încercarea lui Lech Poznan de a-l înregimenta pe Michal Helik (26 de ani), fundaş polonez care joacă la Barnsley, echipă retrogradată în liga a treia din Anglia, şi care are şapte selecţii în naţionala ţării sale.