FCU Craiova a învins pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FC Voluntari, în meciul de debut al etapei a cincea din Superligă.
Aurelian Chiţu a fost din nou decisiv, cu gol şi pasă decisivă. Acesta a declarat că oltenii şi-au revenit. după un start de sezon sub aşteptări.
Citește și
”A fost un meci perfect pentru toată echipa. Cred că am început foarte bine meciul, am marcat destul de repede şi am reuşit să ţinem de rezultat. Suntem foarte fericiţi cu victoria. Eu cred că în primele meciuri nu eram 100% din puncte de vedere fizic.
Ne-am revenit puţin şi suntem pe drumul bun. Visăm să ne clasăm cât mai sus. Încercăm să câştigăm fiecare meci. Sperăm ca prin rezultatele noastre să îi facem şi pe cei din peluză să revină alături de noi. Cred că avem jucători valoroşi şi putem face lucruri frumoase”, a spus Chiţu, la finele partidei.