Rapid Bucureşti a învins pe teren propriu, scor 4-3, formaţia FCU Craiova, într-un meci contând pentru etapa a 21-a. Oaspeţii au condus cu 3-1 până pe final.
Giuleştenii au revenit, atunci când un henţ în careu al lui Lacroix a fost analizat de VAR timp de aproape şase minute. Horaţiu Feşnic a dictat penalty şi Rrahmani a marcat de la punctul cu var, în minutul 76.
Citește și
Ales omul meciului, fundaşul Răzvan Onea, a declarat că golul de 3-2 a adus infuzia de moral a celor de la Rapid.
”Momentul cheie a fost penalty-ul, ne-a dat încredere că putem reveni. Sper să o ţinem pe aceeaşi linie. Au fost 10 minute proaste în repriza a doua, dar am dat dovadă de caracter puternic şi am întors rezultatul.
Sperăm să o ţinem pe aceeaşi linie. Ne bucurăm pentru Moldovan, Atletico e o echipă imensă, top 3 Spania, top 10 în Europa. Sper să fie sănătos şi să îl vedem la EURO. Moldovan e profesionist, dacă domnul Simeone decide să îl bage, va fi pregătit”, a spus Onea, la final de meci.