Chiar dacă Edi Iordănescu a plecat de ceva timp de la FCSB, discuţiile nu s-au oprit nici acum. Mihai Stoica, managerul general al „roş-albaştrilor”, a vorbit în termeni critici despre jocul pe care îl practica echipa, sub comanda tehnicianului.
Practic, MM Stoica a întărit nemulţumirile patronului FCSB şi a spus că echipa avea un joc slab, chiar dacă se făceau puncte.
„Echipa a făcut puncte cu el antrenor, însă nu jucam nimic. Meci de meci, abia ajungeam la poartă. Şi acest lucru s-a petrecut în condiţiile în care n-am întâlnit echipele care au ca obiectiv prezenţa în play-off.
Citește și
De exemplu, cu Toni Petrea, care are 5 victorii şi o remiză, am jucat cu Universitatea Craiova, cu UTA, cu Botoşani, cu Rapid, formaţii cu pretenţii", a declarat Mihai Stoica la Telekom Sport.