Gigi Becali a anunţat recent că vrea să se despartă de mai mulţi jucători din cadrul lotului FCS, în perioada de mercato din iarnă.
De asemenea, Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FCSB, a anunţat că Damjan Djokovic, Cristi Ganea, Andrea Compagno şi Dorin Rotariu vor părăsi echipa în următoarea perioadă de transferuri.
Citește și
Mai mult decât atât, MM Stoica a subliniat că jucătorii nu pot fi forţaţi să plece şi nu vor merge în cantonament în acest caz, însă patronul are ultimul cuvânt în această chestiune.
”Nu vor merge în cantonament dacă nu vor să plece”
"Gigi a spus clar la cine vrea să renunţe. Ganea, Djokovic, Rotariu şi să-l vândă pe Compagno. (...) E clar ce a spus Gigi, e o singură variantă. Să te înţelegi ca să plece, dacă nu vor să plece, nu pleacă. Nu poţi forţa. Ei nu vor merge în cantonament dacă nu vor să plece. E decizia patronului, dar vor avea condiţii de pregătire conform contractelor pe care le-au semnat", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.