Mircea Rednic nu este speriat de situaţia în care se află Poli Iaşi din punct de vedere financiar şi anunţă că este gata să rămână la gruparea din Moldova şi în sezonul următor. Cere însă garanţii. Vrea să i se prezinte un proiect clar şi să îi fie comunicat bugetul cu care poate ataca play-off-ul Ligii 1.
”De ce nu? Dacă am garanţii că se vrea performanţă la Iaşi, cu mare drag, mâine semnez. Dacă mi se oferă condiţii. Să ai o siguranţă financiară, să se implice mai multă lume, nu numai cu sfaturi, poveşti, dar să avem un buget stabil, să nu se mai ajungă ca antrenorul să împrumute clubul. Condiţii am, n-am de ce să mă plâng, terenurile sunt foarte bune. Dacă se doreşte performanţă, cu mare drag continui la Iaşi”, a spus Rednic, în cadrul conferinţei de presă.
Citește și
Până să se reia Liga 1, Poli Iaşi a anunţat că a prelungit contractele jucătorilor Andrei Cristea (36 de ani, atacant) şi Cosmin Frăsinescu (35 de ani, fundaş central), până la finalul efectiv al sezonului. După cum a anunţat AFAN în urmă cu câteva săptămâni, jucătorii pot semna, printr-un act adiţional, prelungirea contractuală, dacă înţelegerile expiră pe 30 iunie.
Astfel, în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă Poli Iaşi, a reuşit totuşi să le obţină semnăturile celor doi jucători, exponenţiali de altfel în angrenajul echipei.
”VEŞTI BUNE ÎN COPOU! Golgeterul Andrei Cristea şi căpitanul Cosmin Frăsinescu au semnat, astăzi, prelungirea contractelor
Preşedintele Ciprian Paraschiv le va propune şi altor jucători să continue activitatea la Politehnica!”, este anunţul celor de la Poli Iaşi.