Ilya Zabarnyi (18 ani) poate fi prima lovitură pe piaţa transferurilor pe care o dă Mircea Lucescu, ca antrenor al lui Dinamo Kiev. Tehnicianul român îi poate umple de bani pe ucrainieni, pentru că tânărul e dorit de noua campioană a Europei, Chelsea.
Ilya Zabarnyi a fost debutat la prima echipă a lui Dinamo Kiev chiar de Mircea Lucescu, în august anul trecut. În sezonul care tocmai s-a terminat, fundaşul central de 1.98 m a fost folosit în 36 de meciuri şi a marcat un gol. A şi oferit o pasă de gol.
Citește și
Ilya Zabarnyi este cotat la 6 milioane de euro de Tranfermarkt, dar transferul la Chelsea se poate face pentru o sumă cuprinsă între 10 şi 12 milioane de euro.
Mircea Lucescu a rescris istoria modernă a lui Dinamo Kiev cu cele trei trofee câştigate la sezonul de debut, iar modul în care lucrează şi folosofia sa l-au impresionat profund pe patronul formaţiei din capitala Ucrainei. Igor Surkis, omul care şi-a asumat riscul aducerii lui Il Luce în ciuda protestelor fanilor, a explicat pe larg care sunt marile calităţi ale românului şi nu a ezitat să-l compare cu legendarul Valeri Lobanovski.
Unitate, respect şi disciplină. Sunt cele trei coordonate pe care Lucescu şi-a construit primul an la Kiev, iar urmele adânci lăsate în modul de gândire al echipei se văd din plin. Pentru patronul Surkis, Lucescu a devenit adevăratul proprietar al bazei de antrenament a lui Dinamo, locul în care românul îşi petrece majoritatea timpului:
"Lucescu a reuşit ceea ce doar marele Valeri Lobanovski a putut, la vremea lui. I-a unit pe toţi cei din jur…bucătari, cei care spală hainele, maseuri. A făcut asta cu toţi cei care lucrează la baza lui Dinamo Kiev, este vorba de 200 de oameni! Cum a reuşit Mircea? Foarte simplu! Fiecare are sarcini şi obiective.
El crede că dacă cel puţin o persoană nu respectă ce are de făcut, acest lucru va afecta rezultatul final. A venit cu o formulă prin care, dacă există bonusuri, atunci va fi motivat fiecare angajat al clubului. Se văd rezultatele din moment ce există un stimulent financiar pentru fiecare om în parte.
Mircea Lucescu este foarte plăcut şi respectat. El îi mulţumeşte de 10 ori chelnerului care îi serveşte masa de prânz, la fel face şi cu fata care îi schimbă farfuria. Aceasta este educaţia lui, care nu poate fi cumpărată cu nicio sumă. Astăzi, Lucescu este ‘proprietarul’ bazei de antrenament", a declarat Igor Surkis, pentru sport.ua.