Capul de afiş al partidelor din weekend-ul trecut au fost prestaţiile arbitrilor. Colţescu şi Istvan Kovacs au comis două greşeli flagrante, iar arbitrii din camera VAR nu au venit cu nimic în plus.
Chiar dacă FCSB a obţinut trei puncte după o greşeală de arbitraj, Mihai Stoica trece cu vederea acest lucru şi continuă să vorbească de Istvan Kovacs şi de meciul câştigat de CFR Cluj cu Petrolul.
Citește și
Acesta a ajuns să se lege de modul în care i s-a adresat centralul din Carei lui Mario Camora şi este nemulţumit că nu a procedat la fel şi în dialogurile cu Florinel Coman.
"Şi au reluat jocul. Şi exprimarea lui Vassaras spune multe. Articole înşelătoare, misleading, toată lumea e împotriva lui... Vine a doua oară cu o înregistrare tot ca să-l disculpe pe Kovacs. E a doua înregistrare. Kovacs a greşit şi a fost scuzat că VAR nu i-a dat, dar el a greşit, că nu a văzut un fault evident.
Noi vedem perfect, exact imaginile astea le-au avut şi ei, că sunt imaginile lor. Cred că era mai simplu să spună că nu e henţ. Altceva ce mi-a plăcut mult şi-mi dă speranţe pentru un viitor diferit e dulceaţa cu care se adresează Kovacs lui Camora, cu Camo. <<Camo, Camo nu a fost>>. Cine e Camo, Camo? Ce înseamnă asta? Lui Coman nu i s-a adresat cu Comi, i-a vorbit foarte urât. Camo, Camo sau dispari? Ce e asta?"a declarat Mihai Stoica conform Orange Sport.