Citește și
Domnule Petrescu, fac parte din generaţia care vă divinează. De ce? În primul rând ca jucător. Sunteţi printre foarte puţinii jucători români care au demostrat constanţă şi performanţă atât la echipa naţională cât şi la un mare club european. Chiar şi maestrul Hagi a reuşit “dubla” asta abia spre final, la Galatasaray. Dumneavoastră aţi fost şi rămâneţi o legendă la fuckin’ Chelsea!!!
Vă iubesc necondiţionat. Secretul meu murdar este fotbalul. E pasiunea mea secretă. Ştiu istoria fotbalului românesc (şi nu numai) în detaliu. Asta mă sperie, uneori. (Smiley face).
Domnule Petrescu… Banii mei din cont (exceptând apartamentul în care locuiesc şi casa în care locuiesc părinţii) sunt mai puţini decât sumele donate în ultimul an calendaristic. N-aş fi vrut să spun asta dar mă ajută în ceea ce urmează să argumentez…
E ireal cum o persoană precum dumneavoastră sau domnul Olăroiu nu puteţi ajunge la punctul ăla al vieţii în care intervine sentimentul de “Bă… Dacă mor mâine, din punct de vedere financiar, 10 generaţii sunt asigurate… O gură am şi o gaură în cur… Oricum în afară de fotbal nu respir altceva.. Atât exist! Fotbal!!! E viaţa mea!!!”
Domnule Petrescu… 400 de mii de euro??? Asta vă opreşte? La banii dumneavoastră îi plăteam mâine. Da!!! Eu însumi! Nu-mi pot imagina fizic atâţia bani cât aţi agonisit. Ştiţi care este scopul meu? Să-mi asigur un trai decent până la sfârşitul vieţii şi, peste câţiva ani, să ajung în punctul în care să DONEZ tot ce câştig. Sună idealist. Utopic. Dar idealismul şi utopia sunt singurele concepte pentru care merită să trăieşti. Asta cred, asta simt.
Sunteţi un mare antrenor! Şi dumneavoastră şi domnul Olăroiu. (Iată, mai introduc, intempestiv, un nume în această paradigmă.) Mai mult decât atât… Doi antrenori construiţi pe specificul fotbalului românesc. Pe specificul echipei naţionale.
Nu veţi trăi o bătrâneţe liniştită ştiind că aţi fost mare în Liga 1, Europa League (în limitele unei posibile calificări din grupe) sau ţările arabe. Şi aici îl includ şi pe domnul Olăroiu.
Poţi avea toţi banii din lume. Nimic nu se compară cu sentimentul de a fi EROU! De acţiona împotriva chestiunilor materialiste. Chiar şi dacă mandatul dumneavoastră la Naţională ar fi fost un eşec, nu ar fi fost permis nimănui să eludeze faptul că Sir Dan sau Sir Oli nu au încercat. Că unul dintre oamenii ăştia a spus cândva: “Am caviar la masă pentru 10 generaţii. Acum fac ceva pentru noi toţi! Ceva uriaş!”
Baftă în continuare la CFR (un club profesionist în adevăratul sens al cuvântului), succes cu Academica Clinceni si FC Voluntari.
Domnului Olăroiu (că tot l-am menţionat), baftă în întâlnirile cu AL Albadadain, Al Magagagran, Al Ain, Al Balabaluba şi alte confruntări care îl vor introduce în marea istorie a fotbalului mondial şi care ne interesează mult pe noi, microbiştii.
Cu respect,
Mihai Bendeac
PS - Federaţia Română de Fotbal nu poate să-şi asume plata unei sume de 400 de mii de euro? Iertati-mă, dar un antrenor mare european, pe doi ani de zile, ca salariu, însumează mai mult decât salariul domnului Petrescu plus clauza asta”, a notat Mihai Bendeac pe Facebook.