Marele campion la nataţie David Popovici, recordmanul mondial în proba de 100 metri liber, împlineşte vineri 19 ani.
Deşi în acest an nu a reuşit să-şi apere titlurile mondiale la 100 metri liber şi 200 metri liber, Popovici a luat Bacalaureatul cu media 8.65 şi va fi student la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti.
Tot în acest an, Popovici a reuşit să-şi asigure calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
David Popovici s-a născut în Bucureşti şi a început înotul la vârsta de patru ani, la bazinul „Lia Manoliu“, la recomandarea unui medic ortoped pentru a corecta scolioza aflată în stadiu incipient. La vârsta de 9 ani a început să se antreneze la Aqua Team Bucureşti, cu Adrian Rădulescu, fost înotător, doctor în performanţă atletică, specializat în înot.
Citește și
David Popovici, legitimat la Dinamo, a ales în acest an să îşi dedice ziua de naştere pentru ca 5 fraţi muzicieni, toţi performanţi, să aibă parte de un cămin stabil, unde visele să devină realitate.
Pentru ca lipsurile să nu le răpească şansa de a excela, David face apel la donaţii pe hhc.galantom.ro/p/david pentru Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi mama lor. La finalul campaniei (4 - 30 septembrie 2023), unul dintre donatori va câştiga, prin tragere la sorţi, o întâlnire cu campionul român.
Pentru ca cei 5 fraţi să îşi poată urma pasiunea fără nesiguranţa zilei de mâine, este necesară strângerea sumei de 45.000 de euro. Iniţiativa Hope and Homes for Children, Fundaţie al cărei Ambasador este David Popovici, îşi propune să le ofere liniştea unui cămin al lor şi şansa de a avea propriul drum către lumea muzicii.
Cei cinci tineri muzicieni au peste 100 de medalii: Andrei cântă la vioară şi a absolvit Conservatorul; Matei şi Bogdan studiază pianul, trec în anul II la Conservator; Teodor şi David, în clasa a XII-a la canto clasic, respectiv chitară, se pregătesc amândoi pentru aceeaşi facultate.
În doar zece zile de la startul campaniei, David Popovici a reuşit să adune aproximativ 34.000 de euro din cei 45.000 de euro necesari.
"Sunt tare bucuros pentru sprijinul pe care l-am primit din partea oamenilor, în perioada asta! Dacă în 10 zile am reuşit, împreună, să strângem peste 34.000 de euro - şi aş vrea să mulţumesc fiecărui donator - am încredere că suntem şi mai mulţi, iar puterea noastră este şi mai mare, pentru a ajunge la întreaga sumă de care este nevoie. Îmi doresc din tot sufletul să adunăm împreună banii necesari, iar mâine, de ziua mea, să îi pot strânge în braţe pe Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi să le spun: <Am reuşit!>", a transmis Popovici joi.
Anul trecut, echipamentul de campion al lui David Popovici a adunat, în mai puţin de o lună, pe platforma Galantom, donaţii în valoare de peste 40.000 de euro. Cu suma strânsă, Hope and Homes for Children a putut aduce acasă o fostă sportivă de performanţă - pe Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori, care suferă de o boală grea şi nu avea unde locui împreună cu cei trei copii ai săi.