Marc Marquez, 27 de ani, a suferit, la 19 iulie, o fractură de humerus drept la Marele Premiu al Spaniei, prima etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză din sezonul trecut, desfăşurată la Jerez. Spaniolul a fost victima unei căzături dure cu patru tururi înainte de finalul cursei, în timp ce se lupta pentru locul 2, după o revenire spectaculoasă din coada plutonului.
El a fost operat, la 21 iulie, la Barcelona, de o triplă fractură la humerusul drept. Medicii au constatat că nervul radial nu a fost afectat şi i-au montat o placă de titan prinsă cu şuruburi pe osul fracturat.
Spaniolul a revenit la Jerez, unde era programat şi al doilea grand prix al sezonului, la 26 iulie, cu gândul de a lua startul în cursă, însă a decis să renunţe după ce a efectuat câteva tururi în antrenamentele libere.
Marc Marquez a revenit după o recuperare lungă în cursul zilei de joi la antrenamente, dar deocamdată nu se ştie dacă pilotul catalan va putea participa la prima cursă din 2021.