Echipa de handbal feminin Măgura Cisnădie a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia cehă DHK Banik Most, scor 27-26 (12-10), în prima manşă din turul secund al European League.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Koresova 6 goluri, pentru gazde, respectiv Abed kader 6, pentru Măgura Cisnădie.
Partida retur va avea loc în 23 octombrie, pe terenul echipei Măgura Cisnădie.
Câştigătoarea din dubla manşă se califică în turul al treilea al European League.
Alte două echipe româneşti vor intra în competiţie din turul următor, Gloria Buzău şi SCM Râmnicu Vâlcea.