Hermannstadt a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a treia a Superligii. Sibienii au revenit de la 0-1.
Oaspeţii au deschis scorul prin Carp ’32.
Hermannstadt a revenit şi s-a impus prin golurile înscrise de Paraschiv ’51 (penalty) şi Mino ’58.
Marius Măldărăşanu s-a declarat încântat de atitudinea elevilor săi, care s-au mobilizat după ce au fost conduşi
Citește și
"Mă bucur că baieţii au crezut. Erau pozitivi în vestiar, pentru că simţeau că se poate. O repriză a doua bună, au venit şi golurile, au venit şi alte situaţii. Am putea marca mai mult, dar e bine că am câstigat. E o victorie meritată.
Cred că orice antrenor îşi pune problema când echipa lui nu are ocazii, dar depinde şi de adversar. Au fost 3 meciuri bune, dar se poate mai bine. Sunt 6 puncte în acest început de campionat, dat putem mai mult, jucătorii au calitate. Cred că am avut probleme pe început, când am jucat de fiecare dată la ora asta”, a spus Măldărăşanu, la finele partidei.