Hermannstadt a câştigat clar pe teren propriu, 3-0, contra celor de la Dinamo, în prima etapă din play-out-ul Superligii. Dragoş Iancu a revenit pe teren după aproape şase luni.
La finalul partidei, Iancu a ţinut să mulţumească celor de la FCSB, care l-au ajutat cu recuperarea, prind îndrumarea cunoscutului kinetoterapeut Ovidiu Kurti.
Citește și
”Vreau să le mulţumesc tuturor, echipei, staff-ului şi nu în ultimul rând celor de la FCSB, care m-au tratat şi s-au comportat cu mine ca şi cum aş fi fost unul de-ai lor.
Am simţit bucurie, după atât timp, aproape şase luni. Suporterii m-au primit cu aplauze. N-am ştiut că voi juca. Mister mi-a făcut o surpriză”, a spus Iancu, la final de meci.
La început de an, la Prima Sport, Dragoş Iancu a povestit că vrea să lase totul uitării şi se concentrează exclusiv pe viitorul său.
"Am vrut să mă întorc cât mai repede pe gazon, dar totodată nu îmi doream ca pe viitor să recidiveze accidentarea. Am făcut lucrurile pas cu pas, iar astăzi mă bucur de rezultatul recuperării. Sunt fericit că în sfârşit mă pot antrena şi vreau să pun umărul la calificarea echipei în play-off!
Sibiul merită o echipă în play-off! Vreau să le transmit fanilor că mă întorc mai puternic ca niciodată. Mesajele lor de susţinere m-au ajutat foarte mult în ultimele luni şi vreau să îi răsplătesc prin prestaţii cât mai bune. Nu vreau să mă mai gândesc la cea a fost. Toată experienţa a fost pentru mine o lecţie din care am realizat cât de puternic pot să fiu.
Tăria de care am dat dovadă este singura "cicatrice" care a rămas după accidentare. Am primit un val de încurajări şi asta m-a făcut să trec cu bine peste toate obstacolele ultimelor luni." a spus Dragoş Iancu, pentru Prima Sport.