Nicolae Dică a mai făcut un pas spre evitarea retrogradării. CS Mioveni a învins UTA, scor 2-1, la Arad, în direct la Prima Sport 2, şi s-a apropiat la doar cinci puncte de echipa antrenată de Laszlo Balint.
Dică şi-a felicitat jucătorii pentru al doilea succes consecutiv în campionat, care a adus speranţa la Mioveni.
Citește și
”Luptăm la fiecare meci. Ceea ce am pregătit ne-a ieşit în multe momente. Cei de la UTA Arad pun presiune, jucau pe teren propriu, dar am ştiut ce să facem, să le punem probleme pe contraatac, cu Benchaib şi Rusu. Ne-am creat ocazii. E important că şi în a doua repriză le-am pus probleme. Nu le-am dat şansa să aibă multe ocazii.
A venit acel gol, când un mijlocaş al nostru trebuia să fie acolo. E important că suntem într-un moment bun. Vom încerca să scoatem puncte la fiecare meci. Deocamdată nu am obţinut nimic. Sunt două victorii. Îi felicit pe băieţi pentru atitudine. Au venit opt jucători noi, disciplină, muncă multă, pregătim foarte bine jocurile.
(n.r. evitarea retrogradării) Credem în noi, am crezut de când am venit, deocamdată suntem pe un drum bun, dar trebuie să fim la fel de uniţi, să muncim şi să fim modeşti. Este mai greu, am adus şi mulţi jucători. Am încercat să îi integrăm cât mai repede. Este o presiune pe noi, dar avem doar de câştigat din partidele care urmează pentru noi”, a spus Dică, după meci.