Clubul Academica Clinceni a anunţat, miercuri, primul transfer al verii. Este vorba despre un internaţional bulgar, George Pashov, adus din campionatul Kazahstanului.
În vârstă de 30 de ani, George Pashov este fundaş dreapta şi are trei selecţii la prima reprezentativă a Bulgariei, pentru care a evoluat în ultimele două jocuri din preliminariile Campionatului European de anul viitor.
Citește și
"Este o nouă provocare pentru mine. Astăzi am făcut primul meu antrenament. Prima mea impresie despre echipă este foarte bună. Ştiu multe lucruri despre România, pentru că mulţi bulgari au jucat aici de-a lungul timpului, ştiu că este un campionat foarte puternic, echilibrat. Vreau să ajut echipa să îşi îndeplinească obiectivele", a fost prima reacţie a internaţionalului bulgar.
De-a lungul carierei sale, noul jucător al Clinceniului a mai evoluat la FC Chavdar, Slavia Sofia, Montana, Lokomotiv Plovdiv şi FK Etar, din ţara natală, apoi a făcut pasul în străinătate, la Ararat-Armenia, cu care a cucerit două titluri naţionale în ultimii doi ani. În partea a doua a sezonului recent încheiat, Pashov a fost legitimat la Zhetysu Taldykorgan, din prima ligă a Kazahstanului.