Loris Karius (29 de ani) este pe cale să apere în prima sa partidă oficială, după exact doi ani! Portarul german a bifat ultimul meci pe 28 februarie 2021, atunci când era legitimat în Germania, la Union Berlin. Acum, Karius este sub contract în Premier League, cu Newscatle.
- Premier League e LIVE pe programele Prima Sport şi pe aplicaţia www.primaplay.ro.
Loris Karius va apăra, teoretic, în finala Carabao Cup, cu Manchester United, pentru că Nick Pope este suspendat, iar Martin Dubravka nu are drept de joc. Astfel, conform presei din Anglia, Karius va reveni în poartă într-un meci oficial, după doi ani în care a fost cel mult rezervă.
Citește și
Portarul de 29 de ani a mai jucat la Union Berlin (2020-2021) şi Beşiktaş Istanbul (2018-2020), sub formă de împrumut de la Liverpool, înainte să ajungă definitiv la Newcastle, la începutul acestui sezon.
Cu Newcastle, portarul a semnat până în ianuarie, cu opţiune de prelungire până la finalul sezonului, lucru care s-a şi întâmplat, clauza fiind activată.
În 2018, după finala Ligii Campionilor pierdută de Liverpool cu Real Madrid, Karius, care a greşit grav la două dintre reuşitele spaniolilor, a fost extrem de criticat şi chiar a primit ameninţări cu moartea.