Liverpool l-a înlocuit pe directorul sportiv Julian Ward cu germanul Jorg Schmadtke, care a fost la Wolfsburg în ultimele cinci sezoane. Acesta va lucra îndeaproape cu compatriotul său Jürgen Klopp.
Germanul Jorg Schmadtke (59 de ani) va prelua funcţia de director sportiv începând cu data de 1 iunie, odată ce vor fi îndeplinite formalităţile pentru obţinerea permisului de muncă.
Schmadtke îl înlocuieşte pe Julian Ward, venit de la Wolfsburg, unde a ocupat o funcţie similară din iunie 2018 până în ianuarie 2023.
Schmadtke este un fost portar profesionist care a jucat 266 de meciuri în Bundesliga pentru Fortuna Düsseldorf, Freiburg, Bayer Leverkusen şi Borussia Mönchengladbach. În calitate de director sportiv, a lucrat succesiv la Alemannia Aachen, Hanovra, FC Köln şi Wolsfburg.