UTA Arad a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a cincea a Superligii.
Învingătorii au marcat prin Postolachi ‘7 şi Cascini ’82. Pentru clujeni a înscris Bălan, în minutul 36.
Erik Lincar a tras concluziile partidei şi a explicat că e pus într-o situaţie dificilă din cauza startului de sezon care nu a adus nicio victorie.
Citește și
"Nu pot să zic neapărat ghinion. Trebuie să vedem exact situaţia golului 2, dar eu zic că în a doua repriză am blocat mai mult atacuri ale UTA-ei, deja jocul era liniştit, ne-am creat şi noi câteva situaţii de a ajunge în faţa porţii, dar remarc efortul băieţilor, nu am ce să le zic din punctul ăsta de vedere.
Nu reuşim să venim şi cu rezultate pozitive. E dificil pentru antrenor. Ei pun în practică, tactic, exact ce le cer. Ce mai avem nevoie sunt momentele de sclipire, inspiraţia. La începutul reprizei a doua, Ely a fost unu la unu cu fundaşul central, situaţie ideală de a intra în careu şi de a da gol, mai ales pentru extreme, pentru că asta încercăm, să le dăm lor toată calitatea.
Dar dacă nu reuşim să trecem de fundaşii centrali, e destul de complicat. Eu sunt încrezător în continuare şi poate se întoarce norocul şi pentru noi", a spus Lincar, după meci.