Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a devenit, luni, cetăţean de onoare al Braziliei. Septuplul campion mondial la Formula 1 i-a dedicat această onoare idolului său din copilărie, Ayrton Senna, informează Reuters.
“Mă simt ca unul dintre voi”, a spus Hamilton la ceremonia din parlamentul Braziliei.
Propunerea de acordare a cetăţeniei de onoare braziliană pilotului britanic a venit după ce Hamilton a câştigat în 2021 pentru a treia oară Marele Premiu al Braziliei.
“Vreau să îi dedic această onoare lui Ayrton Senna. Când aveam cinci ani, l-am văzut pe Ayrton pentru prima dată concurând şi acela a fost momentul în care am ştiut că vreau să devin campion mondial, ca el”, a afirmat Lewis Hamilton.