Leo Grozavu, tehnicianul formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe, se consideră mulţumit după ce echipa sa a reuşit doar o remiză în Ştefan cel Mare, cu Dinamo. Antrenorul a punctat asupra faptului că Sepsi a încasat în ultimele cinci meciuri zece goluri, iar de data aceasta covăsnenii au plecat fără ca defensiva lor să fie străpunsă.
Grozavu ţine cont şi de faptul că lotul său a fost grav afectat, din punct de vedere numeric, de coronavirus, motiv pentru care nu putea să aibă pretenţii mai mari de la fotbaliştii săi.
Citește și
”După ce am primit în ultimele cinci partide zece goluri, astăzi pe un teren foarte greu cu o echipă bună, am reuşit să imaculăm tabela la goluri primite, ceea ce era foarte important. Ne-am creat foarte multe situaţii, din păcate şi starea terenului şi lipsa noastră de inspiraţie din faţa porţii au făcut să nu marcăm.
Am pierdut doar de trei ori în acest campionat. E adevărat, avem multe egaluri, dar la ultimele egaluri era foarte greu să putem spera la mai mult, atât timp cât am avut 20 de jucători bolnavi.”, a declarat Leo Grozavu, la finalul meciului cu dintre Dinamo şi Sepsi.
Dinamo a remizat, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.
Au evoluat următoarele echipe:
Dinamo: Eşanu – Sorescu, Puljic, Grigore, Filip – Bani (Nepomuceno ’63), Anton, Achim (Răuţă ’82), Fabbrini – Gueye, Nemec (Morsay ’79). Antrenor: Ionel Gane.
Sepsi Sfântu Gheorghe: Niczuly – Deligiannidis, Ninaj, Mitrea, Ştefănescu – Bouhenna, Vaşvari (Gonzalez ’80), Aganovic (Csiszer ’90) – Golofca, Safranko (L. Fulop ’80), Tamas (Purece ’59). Antrenor: Leo Grozavu.
Cartonaşe galbene: Achim ’30, Grigore ‘53.
Arbitri: Andrei Chivulete - George Neacşu, Andrei Constantinescu - Iulian Dima.