Ultimă oră! Laurenţiu Reghecampf, revenire de senzaţie la Universitatea Craiova?
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Farul Constanţa, într-un meci al etapei a 8-a din play-off-ul Superligii. Alibec a ratat un penalty şi a fost eliminat cu roşu direct în ultimul minut al primei reprize.
Farul este lider cu 47 de puncte, urmată în clasament de FCSB, care are 43 de puncte. Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 37 de puncte.
În acest moment, echipa din Bănie este aproape să încheie un nou sezon eşuat. Oltenii nu au câştigat niciun trofeu şi riscă să nu se califice nici în Conference League. Eugen Neagoe susţine că este mulţumit de modul cum arată echipa, dar patronul Mihai Rotaru nu ar fi de acord cu el.
Citește și
Mai mult decât atât, Laurenţiu Reghecampf ar putea reveni pe banca oltenilor din vară, potrivit ProSport. Românul nu se află într-o situaţie uşoară la Neftchi Baku şi ar putea pleca de la clubul azerilor.
Potrivit sursei menţionate anterior, dacă Eugen Neagoe nu va reuşi să o ducă pe Universitatea Craiova în cupele europene, va fi dat afară, iar principalul favorit să îl înlocuiască este Laurenţiu Reghecampf.
Care este bilanţul lui Laurenţiu Reghecampf la Universitatea Craiova:
26 de victorii
7 egaluri
12 înfrângeri
Golaveraj: 86-37.