Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA Arad, a declarat sâmbătă, după înfrângerea suferită în meciul cu Petrolul, că timpul îi presează pe arădeni şi important este să fie câştigate puncte.
”Avem foarte mult de muncă. O înfrângere foarte dureroasă pentru noi. Am avut momente când construcţia a fost greoaie, suferim la zona de finalizare. Sunt şi lucruri pozitive pe care trebuie să le reţinem. E nevoie de muncă, e nevoie şi mai mult de încredere. Primul gol, la acel penalti acordat de VAR, a venit de nicăieri. Până atunci controlasem meciul, după aceea băieţii au căzut.
Trebuie să avem încredere, mai sunt multe puncte în joc şi vom încerca să facem tot ce putem pentru a scoate echipa din această situaţie. Timpul ne presează şi e important să facem puncte. Atitudinea din această seară e un semn bun. Sunt şi probleme medicale pe nişte poziţii unde nu avem dubluri, nu prea avem soluţii”, a declarat Laszlo Balint.
Echipa Petrolul Ploieşti a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe UTA Arad, într-un meci al etapei a 17-a din Superligă.