Administratorul special al FC Dinamo, Vlad Iacob, a anunţat, prin intermediul paginilor oficiale de Facebook şi Instagram ale clubului, transferurile jucătorilor francezi Lamine Ghezali şi Quentin Bena.
Mijlocaş ofensiv, 23 de ani împliniţi luna trecută, pe 6 iulie, Lamine Ghezali şi-a început cariera la Academia de juniori a clubului Saint-Etienne. A jucat pentru Saint-Etienne U19, Saint-Etienne B şi a debutat în Ligue 1 pentru prima echipă a francezilor în 2017.
Fost internaţional U17 şi U18 al Franţei, noul jucător al echipei Dinamo a mai evoluat, sub formă de împrumut, pentru Chateauroux şi Lyon La Duchere.
8 meciuri şi un gol are Lamine Ghezali pentru Saint-Etienne în prima ligă a campionatului francez. Ultimul meci jucat de Lamine Ghezali în Ligue 1 pentru prima echipă a celor de la Saint-Etienne a fost cu Lens, 1-2 în luna ianuarie a acestui an.
Fundaş central sau mijlocaş defensiv, născut pe 11 mai 1998, Quentin Bena a început fotbalul la Chatellerault şi, la 15 ani, a făcut pasul la Academia clubului Chamois Niortais. A jucat în carieră pentru Niort U19, Niort B şi, în Ligue 2, pentru prima echipă a francezilor de la Niort.
40 de partide a adunat Quentin Bena pentru Niort în Ligue 2, a doua divizie a campionatului francez. A mai jucat două meciuri în Cupa Franţei şi 5 în Cupa Ligii.