Universitatea Craiova a pierdut, scor 2-0, împotriva FCSB, duminică seară. Ieşirea din bătălia pentru titlu l-a făcut pe Mihai Rotaru să ia o decizie radicală: Ivaylo Petev nu va mai continua la olteni.
Costel Gâlcă şi Mirel Rădoi sunt printre numele vehiculete ca posibili înlocuitori ai bulgarului. Florin Răducioiu a oferit un verdict ferm cu privire la cine ar fi soluţia ideală.
Fostul internaţional merge pe mâna lui Costel Gâlcă, datorită experienţei, dar şi a firii echilibrate a celui ce a câştigat titlul cu FCSB.
”Rădoi şi Gâlcă sunt doi antrenori diferiţi. Costel este mult mai experimentat, a fost campion cu FCSB, s-a maturizat şi el. Nu ai cum să nu îmbunătăţeşti modul de a lucra.
Dacă aş fi patron, l-aş lua pe Costel! Este extrem de echilibrat, este un tip care ştie în momentele dificile să ia nişte decizii importante. Îmi place calmul lui, îmi place echilibrul lui.
La titlu nu cred că mai sunt şanse, dar el va aduce ceva nou. Depinde cât va reuşi să îi motiveze şi să creadă în aceste şanse de pe hârtie, dar nu cred că mai sunt şanse”, a spus Răducioiu, pentru Sport.ro