Farul Constanţa continuă colaborarea cu cei de la OMV Petrom. Parteneriatul dintre părţi a fost extins, iar noul acord s-a parafat pe trei ani, cu opţiune de prelungire pe alţi doi.
Preşedintele campioanei, Gică Popescu a explicat că cea mai mare companie de energie din Sud-Estul Europei va investi mai mulţi bani în Academie, acolo unde este sponsor principal.
Citește și
"Contractul cu OMV Petrom acoperă mai bine de jumătate din costurile Academiei Hagi. Ei sunt sponsorul principal al Academiei Hagi.
Avem anumite obiective care sunt puse ca anexe la contract. Iar prelungirea arată că tot ce ne-am planificat s-a realizat în proporţie de 100%. Pentru că noi o parte din banii de la OMV Petrom îi investim în infrastructură", a explicat Gică Popescu.