Dinamo a debutat în noul sezon al Superligii cu o înfrângere pe terenul CFR-ului. „Câinii” au condus cu 2-0 în Gruia, dar ardelenii au întors scorul, iar rezultatul final a fost 3-2 pentru CFR Cluj.
La nici 24 de ore după meciul din Ardeal, Dinamo a primit o veste şocantă. Eugen Voicu a luat decizia de a se retrage de la Dinamo, notează ProSport.
Citește și
Acţionarul majoritar al clubului, prin intermediul programului Red&White, va păstra câteva acţiuni în cadrul clubului.
Sursa citată notează că înlocuitorui lui Eugen Voicu în viitorul apropiat va fi Renovatio, milionar ce a reprezentat o putere până acum în strategia RWM.
Eugen Voicu este deţinătorul a 41% din acţiunile Red&White. Dintre acestea, 33% sunt înregistrate direct pe numele său, iar 8% au fost achiziţionate de milionarul Claudiu Florică, care s-a retras anul trecut din proiectul început de Voicu, Andrei Nicolescu şi Dan Gătăianţu.