PSG a renunţat la ideea că îl mai poate convinge pe Kylian Mbappe să semneze prelungirea contractului cu ei. Anunţul oficial că atacantul francez va semna cu Real Madrid este doar o chestiune de timp.
În ultimul timp PSG părea foarte aproape de a-l întoarce pe Mbappe din drumul său spre Real Madrid. Parizienii i-au oferit un salariu imens, i-au promis o echipă mai bună din sezonul viitor, banderola de căpitan şi 100% din drepturile lui de imagine, potrivit celor de la ESPN.com.
Citește și
Însă, pentru jucătorul de 23 de ani a contat visul său de a ajunge să joace pentru ”Los Blancos”. Astfel Kylian Mbappe o va părăsi pe PSG, după 5 ani petrecuţi la formaţia din capitala Franţei, pentru care a marcat 25 de goluri şi a oferit 17 asisturi în 35 de partide, în acest sezon de Ligue 1.
Atacantul francez a fost numit pentru a treia oară consecutiv jucătorul sezonului în Ligue 1, iar la decernarea premiilor a precizat că e ”aproape” decis unde va juca sezonul viitor. Mai sunt câteva detalii de pus la punct în contractul lui Mbappe, dar Real Madrid este sigură de semnătura lui.