La doar câteva luni de la sosirea la Real Madrid, internaţionalul englez Jude Bellingham a declarat că vrea să calce pe urmele lui Zinedine Zidane, al cărui număr 5 îl poartă la madrileni. În vârstă de 20 de ani, el a salvat deja în mai multe rânduri echipa madrilenă, care s-a calificat în optimile Ligii Campionilor şi se află pe locul doi în La Liga, după Girona.
În 19 meciuri în toate competiţiile, el a marcat deja de 16 ori (şi a oferit cinci pase de gol).
Citește și
"Zidane a fost unul dintre cei mai buni mijlocaşi din toate timpurile. Mă uit la filmuleţe cu el. Am avut plăcerea de a-l cunoaşte. Este o persoană pe care o admir foarte mult. Îi calc pe urme purtând numărul său (5). Golul meu preferat a fost cel împotriva lui Leverkusen în finala Ligii Campionilor (în 2002)", a declarat el pentru Téléfoot.
Votat Golden Boy 2023 după ce a spulberat competiţia, Jude Bellingham nu şi-a ascuns încântarea de a primi premiul. "Din copilăria mea din Birmingham şi până acum, am crezut întotdeauna că am propriul meu stil şi am vrut să îl dezvolt. Am fost norocos în cariera mea, am întâlnit mari jucători care m-au ajutat să cresc şi am învăţat de la ei. Sunt cel mai bun din lume?
Este plăcut să aud asta. Pentru mine, este important să ajut echipa, pe coechipierii mei şi să încerc să cresc meci de meci. Real Madrid este cel mai bun club din lume şi mă simt foarte norocos să joc într-o astfel de echipă".