Gigi Becali a anunţat că urmăreşte trei jucători din play-out pentru a-i transfera la finalul sezonului, precizând că e vorba de atacanţii Gabriel Debeljuh (23 de ani, Hermannstadt) şi Alexandru Buziuc (26 de ani, Academica Clinceni) şi de un fundaş central, căruia nu i-a dat numele.
Fundaşul propus de MM Stoica la FCSB
Jucătorul în cauză este Alexandru Albu (26 de ani), care în acest sezon a evoluat la Academica Clinceni, sub formă de împrumut de la Concordia Chiajna, notează Antena Sport. Albu a fost propus de MM Stoica, iar Gigi Becali a dat ok-ul pentru demararea negocierilor, în condiţiile în care preferă să le dea mână liberă colaboratorilor săi când vine vorba de fundaşi.
Citește și
Joacă fundaş central şi închizător
Albu are 26 de ani şi a strâns nu mai puţin de 35 de meciuri în acest sezon, 19 dintre ele fiind însă în tricoul Concordiei, în Liga 2, în prima parte a sezonului.
Alexandru Albu este un jucător polivalent, care evoluează atât în centrul defensivei, cât şi ca mijlocaş la închidere, poziţie pe care a evoluat preponderent la Concordia Chiajna.
Albu s-a dovedit extrem de eficient şi la finalizare, având 6 goluri marcate în prima parte a sezonului, în tricoul Chiajnei.
Albu are un fizic bun pentru postul său, cu o înălţime de 1.88 m.
15 meciuri a jucat Alexandru Albu pentru Academica Clinceni în actuala ediţie de campionat, reuşind să înscrie şi două goluri.
325 de mii de euro este cota de piaţă a lui Alexandru Albu, conform Transfermarkt.