Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul cinci mondial, s-a retras de la Roland Garros, deoarece continuă să se concentreze pe recuperarea sa după o accidentare, relatează Reuters.
Jucătoarea în vârstă de 30 de ani a declarat la începutul acestei luni că nu este sigură de participarea sa la Paris, după ce a o accidentare care i-a întrerupt sezonul pe zgură.
Citește și
Pegula a jucat ultima dată în Cupa Billie Jean King în aprilie. Ea a ratat turneele din Orientul Mijlociu, din februarie, din cauza unei probleme la gât.
"Din păcate, mă retrag de la Roland Garros în acest an", a spus Pegula într-o postare pe Instagram. "Am revenit la antrenamente normale nu am mai avut probleme de câteva săptămâni... Dacă aş mai fi avut încă 5-7 zile aş fi fost acolo 100%. Aşa că mă voi întoarce cu siguranţă pentru un sezon complet pe iarbă şi pentru restul verii şi mă voi pregăti pentru restul anului. Trebuie să măresc numărul de meciuri", a spus ea.
Pegula, care a ajuns anul trecut în turul al treilea la Roland Garros, nu a precizat natura ultimei sale accidentări. Ea a mai lipsit în acest sezon de la turneele de la Roma, Stuttgart şi Madrid.
Una dintre cele mai constante jucătoare din circuitul WTA în sezonul trecut, Pegula a câştigat titlul la Montreal înainte de US Open, unde a ajuns în 16-imile de finală.
Turneul de la Roland Garros începe duminică.